Noi suntem doi, tu esti singura,
de-aceea te lasam sa faci ce vrei tu.
Noi iti dam doua inimi;
una o tinem in mine, cealalta o tinem in tine.
Nu sunt oare vrednic de iubire?
Nu tii tu la mine cat de cat...
Ochii ti-i ascunzi si in nestire'
Bratele ma cuprind de dupa gat.
Spune-mi, pădure cu frunza rară,
Unde-i iubirea de astă-vară?
Nu ştie iarna să se îndure
De noi, copacii fără pădure.
La urma urmei viaţa nu e
Decât o repetabilă poveste de dragoste,
Un subiect mort care mereu înviază,
Plus şi minus biografiile în cauză.
De ce sa auzim si de ce sa avem urechi pentru auz?
Atât de pacatosi sa fim noi încât sa fim nevoiti
sa avem
sperante, pentru frumusete
Tocmai acum, tocmai acum
cand o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mintit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea să-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.
Și brusc am înteles că fără tine
Nici eu în toate mințile nu sunt,
Să fug și să mă-ntorc aici îmi vine,
Să nu-mi mai aflu locul pe pământ.
Si , dintr-o data , simt ca mi-ar placea
Sa-mi scrii pe intuneric o scrisoare ,
Asa cum te-ndoiesti , in umbra mea ,
De tine si de noi , de fiecare.
Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.