Ceaţă,vânt,zăpadă şi tăcere,
Raza lunii fâlfâie tăcut.
Inima c'o molcumă durere
Îşi aduce-aminte de trecut.
Nu cădea tu steaua mea supţire,
Prăpădind mănunchi de raze reci,
Căci acolo-n fund de cimitire,
Inimile nu mai bat în veci.
Uite ce voiam să-ţi spun,
Viaţa ta şi viaţa mea încep să semene una cu alta,
Gura ta şi gura mea încep să semene una cu alta,
Ne apropiem la gesturi,
Acest roman de dragoste
În care te-am descris
Ca personaj principal,
Tremură din toate literele,
De fiecare dată
Când m-am apropiat de tine,
Femeie a lumii
Şi singurul ei fapt de ispravă,
Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Potopul ploii s-a topit în sine,
Furtuna toată s-a făcut nimic.
Serghei Esenin, mi-i urât cu tine,
Şi silă mi-i privirea să-mi ridic.
Scrisoarea mea e de ulei, femeie, ulei din candele, ulei din căni, ţi-o scriu ca să-ţi
mai treacă întristarea ţi-o pun pe amintire şi pe răni.
Sunt preotul care oficiază întemeierea unui nou balsam, scrisoarea mea să-ţi
Neplacut de jilav clar de luna...
nostalgia zarilor, mereu,
iata-n tineretea mea nebuna
ce-am iubit, urand nu numai eu!
Potolita-i rana dinainte...
Viata n-o mai trec langa stacan!
Inima mi-o ogoiesc, cuminte,
intr-o ceaihana din Teheran.