Poezia este locul în care sunt eu însămi.
Sunt atât de mică-n
Universul meu,
Și-i atâta zgomot,
Și mi-e atât de greu
Copleșită,
Îmi las gândul
Să adoarmă
În pridvorul vieții
Mi-a obosit umbra,
Și orice început de cuvânt
e în zadar, orice strigare e
Doar un ecou
În calea mea
Sare se-așterne,
Iar liniștea supurează din
Pereți.
Cuvânt de început
Sau de sfârșit,
Nu știu...
Muzica îmi inundă
Nu știu cum să-mi
Încep
Discursul inept...
Iubesc
Blanc...
Blanc de gând
Blanc de inimă
Blanc de lume
Știam că sunt eu...
Știam că sunt eu aia de
Acolo,
Un fir de nisip uitat
Iubirea mea cu
Ochi de noapte,
Nu știu ce
Să-ți mai spun...
Ochiul nopții se desface
Adânc
În sine,
Ca un cotlon în care