De la sfârșitul lumii
Te tot aștept,
Dar nu mai vii...
Ești departe, sau poate
Uneori mă surprind visând,
Privind în golul trecător
Al inimii mele
Ca-ntr-un neant plângând,
Caut un spațiu pierdut
Din timp ca să mă blochez în el
Ca-ntr-o amintire.
Nu mai știu ce e rău sau ce e bine,
Lângă pat,
Noaptea își așterne
Corpul de vise,
Peste care calc cu sfială...
La capătul liniștii
Se așterne vidul, noaptea
Sau poate întreaga mea
Viață -
În mijlocul regretelor,
Singurătatea vorbește mai
Mult ca niciodată,
Infiltrată în fiecare fir
Sunt atât de mică-n
Universul meu,
Și-i atâta zgomot,
Și mi-e atât de greu
Copleșită,
Îmi las gândul
Să adoarmă
În pridvorul vieții
Mi-a obosit umbra,
Și orice început de cuvânt
e în zadar, orice strigare e
Doar un ecou
În calea mea
Sare se-așterne,
Iar liniștea supurează din
Pereți.