Se cioplește pământul cu genunchii
după aceea sărută cerul
că ești sub el.
Cât de măiastre pot fi aripile visului tău
Dumnezeu este artistul
care face ca lumea
să fie prezentă
în mugurii culorilor,
În ploaie nu crește,
Și uitați că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulțește
(lui Constantin Brâncuși)
Pasărea timpului
se desface în cântecul dălții,
El și ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,
Dintr-o inimă de nor
Îţi fac astăzi mărţişor.
Fir de soare are-n el,
Alb curat de ghiocel.
(poem în proză)
În aerul tău a fost întotdeauna o stare de puritate
care mă ținea departe de tristeți și de marile adâncimi ale norilor.
Mi-ai zis odată
că iubirea are vârsta cerului,
și de atunci
merg pe frunțile norilor.
(poem în proză)
Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții
Câte ferestre am deschis până am ajuns
la zâmbetul adânc al primăverii,
mi-au deschis dorința de a-mi umple golul ființei
cu zborul.