CAMELIA OPRIȚA
Colaborează la o serie de reviste din țară, reviste cu renume (Flacăra lui A.P., Plumb, Acolada, etc), dar și la celelalte reviste de atitudine și opinie culturală. Prin acest mod, autoarea ține legătură permanentă cu țara, cu pământul românesc din al cărei rădăcină se trage.
Oricât ai umbla pe culoarele lumii largi, cutreierându-le pământurile, acasa ta e pământul pe care ai făcut primii pași.
În 2019, publică prima carte la ed. Sf. Ierarh Nicolae, Băila: Cuvântul deschide gândul omului.
Pentru că divinitatea este Cuvântul cuvintelor, autoarea încadrează în acest volum o serie de eseuri cu consistența necesară: Dumnezeu-Pământ-Om-Viață, dar și o serie de poeme care fuseseră deja publicate în mai multe reviste.
Autoarea descrie puținul destinului ca pe o copilărie mai curată decât dragostea.
Marea de cerneală al cărei țărm este hârtia, conturează Povești din Călimară, carte ilustrată, dar care va apărea în cursul acestui an. Și tot din această serie: Povestiri și poezii la Curtea regelui, Povestiri cu tâlc de copil ( în curs de lucru grafică) . O altă povestire pentru copii, face trimitere la nașterea și conviețuirea stelelor cu oamenii; ele nu vor răul omului, ci atenția și bunăvoința lui: Povestea stelelor – în curs de apariție în prima decadă a lunii martie, 2022.
Tot ceea ce scriu aparține oamenilor, eu sunt doar curatorul...
Poezia este instrumentul unei minuni, un anotimp continuu de culori şi stări sufleteşti unde primează visul. Poezia e sunetul naturii când întâlneşte imaginaţia omului. Nu este alcătuită din cuvinte, ci din gânduri trăite pe hârtie. Hârtia trăieşte şi simte sufletul omului, se intersectează cu el, se luminează sau se întristează odată cu el.
Camelia Oprița
- autoare aforisme, eseuri poeme, poezii pentru copii -
Florile de păpădii
Își făcură pălării
Din mătăsuri albe, șic,
Și din fir de borangic.
Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,
Timpul aflase câte ceva despre visurile ce
Cu multã vreme în urmã,
un om mergea abãtut
de gânduri când, deodatã,
atenţia i-a fost atrasã de un copac,
Suntem ca nişte mine rătăcitoare în oglinda apelor,
pregătiţi să lovim fără milă pe acela care ne deschide uşa.
Ucidem dragostea, salvându-ne orgoliul,
îngropăm adevărul şi cultivăm minciuna.
Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,
Timpul aflase câte ceva despre visurile ce
aveau să locuiască mai târziu în sufletele
care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.
Mândra floare de sulfină,
Plecă dis-de-dimineață
Cu o veche mandolină
La serbarea din colină.
Sunt umbra care stă lipită de tine și aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Din bătrâna călimară,
Cărăbuşul de cerneală
Ieşi din caligrafie
Să-şi facă tipografie.
Pentru ce mi-ai zis pe nume, că se întâmplă să vorbesc mai repede pe limba ta?
Sau pentru că ești foarte mirositoare de parcă cineva a vărsat peste tine paradisul?
Cred că dacă mi-aș lăsa păpușa din mână s-ar adăposti
sub tine ca să n-o fure vântul.
Trei furnici cu pălării
Umblă-n sus și umblă-n jos
Cu un bob aproape ros