Revărsarea lină a ninsorii
este o continuă alunecare a visului.
Urc pe fiecare fulg care coboară
până la prima ninsoare a copilăriei.
Dumnezeu a spus:
Să fie lumină...
şi a fost dragoste.
Dumnezeu a spus:
Urc din ultimul strop al iernii,
Urmez mugurul din interior,
Desfăcându-mi aripile.
Gândurile mele
cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele, auzindu-se o rază a Lunii
cum străpunge întunericul, şi din nou tăcere.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
Din tălpi până-n creştet mă-nveleşte glasul mamei.
N-ar fi ea scânteie dacă n-aş fi fost eu cerul legănat de ape.
Când mi se făcea dor de iarbă,
mă auzeam de sub învelişul inimii ei în mijlocul basmului.
Vând insomnii
Şi turnuri de ploaie,
Eventual schimb pe un suflet uşor.
Te privesc de atâta vreme cu ochi tandri,
Omul l-a îndepărtat pe Dumnezeu
din slava minţii rătăcind cu paşi înzăpeziţi în amarul vremii, în tăcere…
Există o liniște a cerului înainte de furtună,
Suflările tale
sunt moi şi calde,
inima îmi răvăşeşte gândul
că pot înflori