Pentru ce mi-ai zis pe nume, că se întâmplă să vorbesc mai repede pe limba ta?
Sau pentru că ești foarte mirositoare de parcă cineva a vărsat peste tine paradisul?
Cred că dacă mi-aș lăsa păpușa din mână s-ar adăposti
sub tine ca să n-o fure vântul.
Trei furnici cu pălării
Umblă-n sus și umblă-n jos
Cu un bob aproape ros
În pădure, pe cărare,
Crește floarea la izvoare
Și în frunza ei prea deasă,
Un bondar își face casă.
Deşi amărât şi mic
Motănel e de revistă:
Face nazuri din nimic,
Suflă nasu' în batistă.
Ce este după verdele trăit
mai adevăr de adevăr,
mai curat ca florile de măr,
nu este Dumnezeu?
Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
Am fost copila de la ţară,
Veneau necazuri şi treceau uşor.
Mai dragă ca o primăvară,
Trecu copilăria ca un nor.
Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.
Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.
Am văzut aseară-n drum,
În balonul de săpun,
Lumea asta răsturnată,
Ţara norilor, bogată.