Toamna mă plimbă de la o extremă
la alta De la verde la galben însă că
derea-i liberă și plină de frunze Doar
ele mai pot concura cu frumusețea fă
Pe meleaguri geto-dace
viitorul s-ar întoarce
Că ne-a invadat trecutul
Moartea vine prea devreme
niciodată nu te-ntreabă
dacă pentru ea ai vreme
să te muți colea sub iarbă
Mantaua este o capcană
fantoma lui Gogol o-mbracă
la piață-ai cumpărat o rană
plutești în cer ca într-o barcă
Puritatea e infracțiune
codul morse este cod penal
ți-aș împărtăși iubito o minune
cât mai sunt cu tine inegal
Cât se poate de discret
boii rag la clarinet
şi-n amurgul muzical
câinii latră la ţambal
Zi de zi vai mă sfâşie
Doamne aceeaşi poezie
şi-mi ia aurul la schimb
transformându-mă în plumb
Cu fiecare frunză toamna renunță la verde
Anotimp handicapat cu ramuri în cer și cu
rădăcini de foc și pară Vântul tremură între
odaia nupțială și borta infinitului Pe-aici se
Nici bine ochii n-am deschis
singurătatea mă izbeşte-n faţă
Dinții toamnei m-au găsit
Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE