Dă-mi Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot intra-n Ierusalim şi eu, cândva,
Ca şi Cristos, călare pe măgar,
În înflorita lună-a lui florar!...
Ne uitam ca doi copii
În oglinda stelei vii.
Unde-i oare clipa cea
De-o sorbeam şi ne sorbea?!
Galbene văpăi de soare
Peste deal acum se scurg,
Şi-n noptateca răcoare
Peste sat se nalţă fumul,
Nu-nţelege vorba, sire.
Zice-acelaşi general,
Camarazi, să nu vă mire
Că-ntr-acest spital
Uite, de-ar fi lege-n ţară
Să popim pe toţi aceia
Cari fac vinului ocară
Şi zoresc, că-i om nebun
Razlet din ostirea batuta,
Fugind pe campia tacuta,
Cazu de pe cal, de durere,
Pe marginea apei. Si piere.
Strînşi în unghere, între bănci de stejar cam calde
De suflul lor ce pute, cu ochii-n lungi plimbări
Spre corul ce străluce, ca-n harp e toţi să-iscalde
Cei douăzeci ce urlă cucernice cîntări ;
Odaia dă spre ceru-albastru-mat,
Nu-i loc de lăzi, de alibii, scăunele !
De volburi zidu, -afară, -i încărcat :
Gingii de spiriduşi vibrează-n ele.
O, răstimpuri, o, castele,
Oare-i suflet fără rele?
O, răstimpuri, o, castele,
O, inimă, ce-s pentru noi bălţile de singe
Şi jar, şi mii de-omoruri, şi furia ţipînd,
Suspinde ale unui întreg inferc ce fringe
Oricare ordini şi pe ruine apring Vînt,