Acum moare jarul în vatră
Şi jerbe de flăcări se-nchid,
Dar inima, inima nu conteneşte să ardă,
Şi umbra ta creşte pe zid.
Ce tristă e-ntre vechii brazi
Privirea ta senină,
Ce tristă e grădina azi,
Deşi de flori e plină!
Albe lespezi, voi
Flori de lună, trepte
Duceţi, ape moi,
Sufletele drepte.
Dans de maree calme pe vesperale astre,
hiperbole, memorii de lunecări albastre,
dans cu linii rare, de trup absolute,
Oglindă, lăcrimat cristal,
Ce ape moi în tine curg,
Spre golful crinului de bal:
Atentul măştilor amurg?
Nici azi nu-mi aduce nimic lumina,
Şi timpul sfârşeşte în gând şi-aşteptare,
Voi fi (dar mai pot eu să fiu?) ca grădina
Ce-n ger împietreşte, cu pomii în floare.
Memling, seară sensitivă s-a întins,
tristă de al Fecioarei pas nins.
În lente inele de brumă, covoare
Un urs fără păr. Faţa cârnă
A clovnului. Braţul întors
Al păpuşii ce jalnic atârnă!
Al păpuşii copilului mort.
Palidul ether adie în mirate, albe ori,
lujere de fum la Delos, (cer de arme cristaline)
când la occident de inimi, cu arhaici meteori,
apele rotesc nervoase fluxul stepelor prea pline.
Dincolo de vântul turbat,
De vântul spre care se-avântă-n văzduh ciocârlanul beat,
Bate zice-se vântul din Rai.
De boarea lui dulce fulgerat cazi pe plai.