Și-aici, sfințit să fie al tău nume,
O, Iulia, multiubitoare fiică,
Tu Cerului te-ai hărăzit pe lume,
Vrând tatăl să-ți salvezi în vremea-antică;
Lângă un zid stingher, dar mai stingheră,
Se nalță o columnă întristată,
O rămășiță dintr-o altă eră,
Nenorocită și înspăimântată,
E Waterloo un Cannae prin măcel,
Dar Marathonul și Morat egale
Prin glorie-s – și pată n-au defel,
Căci n-au mers roabe oști pe-a luptei cale,
Dar cât nu trec de munții fără seamăn,
Nu pot popas să nu fac la Morat,
Câmp ce e cu patriotismul geamăn.
Trofeie-n oase-aici s-au adunat,
... Dar astea sunt departe... Iată Alpii,
Palate-ale Naturii, mari redute
Cu turnu-n nori... Pe înghețate albii,
Vast tunet de zăpezi din pisc căzute.
Grandoare frustă, șes fertil și albe
Orașe – valul prăvălit în spume,
Genuni de groază, catedrale-n salbe,
În gotic stil, păduri, văi largi, molcome,
Adio, iar... Dar spun în van adio,
Căci ce-ai văzut nu poți uita nicicând
Și vraja Rinului o vei simți-o...
O, fluviu fără seamăn pe pământ,
Adio, Rin vrăjit! O, pacea gustă
Și-un singuratic fără alinare,
Cum și-o pereche-n valea ta augustă.
De n-ar mușca din sufletul ce doare
Dar citadela Ehrenbreistein iat-o,
Cu negrul zid ce-i martor pe vecie
Exploziilor ce au asaltat-o
Dar neclintind cumplita ei tărie.
Scurt, glorios de-a fost al său destin,
L-au dus la groapă două oști certate.
Pentru-al său suflet, glasul peregrin
Să ceară slavă-ntru Eternitate.