De la pielea lepădată de șarpe
La fricoasa cârtiță
Orice gri se irosește pe catedrale...
Ceasul înspăimântat
În pântecul cerului
Rătăcește straniu.
Luminoșii dinți ucid
Paloarea.
Și în uitarea prevestitoare dus
Sufletul descurajează chipul
Fragililor arbuști sub geana
Perfidelor șoapte.
Pe-un dâmb, pe lângă Goblentz, se ridică
O piramidă scundă ... Dedesubt,
O inimă vitează, inamică,
Își doarme somn de veci neîntrerupt.
Măreț tot curge Rinu-n spume,
La fiecare șerpuire
Descoperind o altă lume,
Alt paradis pentru privire.
Crini îți trimit, primiți în dar
De mine... Știu, s-or vesteji
Cât nici n-o să-i atingi măcar;
Ci totuși, nu-i disprețui,
Lacom doliu ronțăind din cei vii,
Largul mării monoton,
Dar fără singurătate,
Spirit funebru
Care aprinzi și tulburi iubirea,
Înrudit mie întorni neobosit spre înalturi,
Nerăbdător amăgirile schimbi,
Când se-avântă asupra-i,
Se face o tristă culoare de roză
Frumosul frunziș.