Pe Silla, omucidul, nu-l socot:
Se spune că norocul l-a slujit.
Dar printre marii oameni, cred că pot
Să-l socotesc drept cel mai fericit
Îl ocolea omorul: nu-i un fiu
Al pustniciei. Dar era voinic.
Căci în adâncul codrului pustiu
Trăiește sănătatea, cu nimic
Ciudat e însă că-n zadar, apoi,
S-au învrăjbit în numele-i cinstit,
Mulțimile. N-au fost, ca el, eroi
Și însăși gloria-i un zdrăngănit
E-al lui pământul! Navele-i aduc,
Cu fiecare drum, de peste mări,
Din Ceylon, China, parfumatul suc.
Gem carele-i prea pline, pe cărări,
S-au dus la Ridotto: sală-n care
Dansează, ciugulesc și joacă iar.
Era un bal mascat, dar asta n-are
Însemnătate; cam ca Vauxhall, doar
Zicând: „o adunare-mpestrițată”
Înseamnă că-n afară de amici.
De tine și de-o sută încă, toată
E o îngrămădeală de calici,
În Anglia așa-i, sau fost-a numa
Când dandy-avură dinastia lor,
De bună seamă moșteniți acuma
De-o altă clică de imitatori,
Zeul din nord, cu-al lui ciocan de sloi
Lui Bonaparte oastea i-a zdrobit,
De elemente-mpinsă înapoi
Ca un novice-n reguli poticnit
Stăpână peste mâine, azi și ieri,
Norocul ea-l împarte; n-am fost eu
Un răsfățat al marii ei puteri,
Dar n-o disprețuiesc, ci-mi spun mereu
Să nu-mi uit vorba! Drace! E-o poveste
Ce-mi scapă printre degete. În mers
Îi place stanței să-mi tot joace feste.
Măsurii și-armoniei ăstui vers