S-au dus deci la Ridotto (mult aș vrea
Să merg și eu deseară, căci mâhnit
Cum sunt de-o vreme-ncoace, n-ar strica
Un pic de veselie. Pe ghicit
Voioasă trece Laura prin gloată
Și ochii-râd, iar buzele-i zâmbesc,
Ba glăsuiește tare, ba în șoaptă,
Se-nclină-adânc sau dă din cap firesc,
– „Una-i cu bucle false, prea fardată
A doua. Alta, cu turbanul său,
E-ngrozitoare! Cea de-a patra, iată
Ce leșinată e! A cincea, rău
În timp ce le privea și celelalte
O măsurau. Asemeni c-un murmur
Pluteau în juru-i șoapte, vorbe calde.
Ea le-asculta. Dar doamnele din jur
Eu să pricep n-am fost nicicând în stare
De ce femeile ușoare... Dar
Nu vreau să mă ating de-un lucru care
Ar face vâlvă-n țară, și măcar
Și-n vreme ce ea se lăsa privită
Și flecărea în voie, surâzând,
De toate celelalte pizmuită,
Iar cavalerii se-nclinau pe rând,
Era un turc smolit. Ce bucurie
A încercat-o-ntâi! Se bucura
Că turcii-s morți după filogenie,
Deși nici cât un câine prețuia
Le-ascund sub văl, le-nchid și le păzesc
Că-abia de pot să-și vadă vre un văr.
În mari seraiuri ele lâncezesc
Ca fetele din nord, cu galben păr.
Nu știu citi, așa că nu se bagă
În critică. Să scrie, nici atât.
Deci n-au nimic cu Muza. Cu vreo șagă
Sau epigramă nu-și trec de urât.
Și n-au nici un poet solemn, antic,
Ce-ntruna faima pescuind, a prins
În undiță, cândva, un biet chitic
Și crede-acuma că-i pescar distins –