Și Beppo ce răspuns-a? el o știe.
Se-npotmolise vasu-n locu-n care
Era pe vremuri, Troia. În robie
Fusese luat. Trudi pentru mâncare,
Cu cât sporea averea, cu atât
Sporea și dorul după țara sa
Pe mări rătăcitor i s-a urât.
Ca Robinson Crusoe se simțea
Urcă la bord cu-averea câștigată
Doar Domnul știe cum, punând în joc
Viața și-avutul. Cam necugetată
Îi fuse fapta, dar avu noroc.
Ajuns în Corfu, Beppo, cu mult zor,
Trecu calabalâcul pe alt vas
Și se dădu drept turc, neguțător
De felurite mărfuri. Din impas
Nevasta îl primi. Fu botezat
Din nou de-arhimandrit. (Cică-a făcut
Bisericii, de hram, un dar bogat.)
Zvârlind veșmântul său, cu împrumut
Chiar dacă-n tinerețe-a suferit
Spre bătrânețe petrecea din plin
Tăifăsuind cu-amicii. S-a zvonit
Că Laura îl necăjea puțin.
De-acuma ani de drumeție-ncep să vină
Și orice pas de călător e îndoielnic,
El, ce e drept, nu cântă, nu se-nchină;
Dar când un drum se-arată neprielnic,
De te uiți cu grijă în natură
Unu-n toate ne-ncetat te fură;
Înlăuntru și-n afară,
Unul pe-altul se-nfășoară.
Numai uneia să-i aparții,
Credincios onoarei ei să fii
Ca unit prin inimă și gând!
Lida! har vecin al preajmei mele,
Frunza-acestui pom, ce crește
Răsădit din Răsărit,
Gând de taină ispitește
Desfătând pe instruit.