Vremelnic sensibilul
Doar ca simbol survine;
Aici intangibilul
Evidență devine;
Abia acum, când vremea rozelor s-a dus,
Poți să-nțelegi ce-nseamnă un boboc:
Stă încă o roză-ntârziată sus
Și-adună lumea într-un singur loc.
Cugete lașe,
Neliniști poznașe,
Toane de damă,
Jelanii de teamă
Dacă mi-ești dragă eu nu știu
Doar chipul tău străluce viu
Și zilnic ochiul tău senin
Mi-alină-al sufletului chin,
E liniște mare
Pe culmi,
Peste vârfuri în zare
Abia adulmi
Zburdalnic
și jalnic,
dus pe gânduri fiind.
Cu slavă
Și dacă ochiul nu ar fi solar,
Nicicând el n-ar putea privi spre soare;
De n-ar fi-n noi dumnezeiescul har,
Cum ne-ar putea vrăji divinul oare?
Scrijelește ridurile ascunse
Ale nenorocitei noastre măști
Farsa interminabilă a taților.
Mă vor lua de mână norii.
Ard pe dealul spațiului și timpului
Ca un mesager al tău,
O femeie se ridică și cântă
O însoțește vântul și-o încântă
Apoi pe pământ o alungă
Și-n visul profund o cufundă.