Nobil omul să fie,
Bun, inimos!
Îl deosebește
De toate făpturile
Ca zorii-n văpăi
Sclipirea-ți mă-nconjură,
Ceas primăvăratic,
Iubitule!
Gondola aceasta c-un leagăn lin clătinat o asemui,
Iar umbrarul deasupra pare-un sicriu uriaș.
Tocmai așa, clătinați, noi plutim între leagăn și moarte
Nepăsători, pe-al vieții mare Canal.
Asta-i Italia pe care-am lăsat-o.
Prafu-i la fel,
Străinul la fel pungășit e, orișice-ar face.
Cinstea germană zadarnic o cauți în toate ungherele;
Sarcofagii și urne împodobesc păgânul cu viață;
Fauni dansează-mprejur; cu al bacantelor cor
Fac un șirag colorat; grăsunul cu coapse de capră
Smulge sălbatic un glas răgușit tunătorului corn.
Din perina pufoasă,
Al strunei mele grai
Auzi-l somnoroasă,
Dormi! Ce alt dor mai ai?
Totul dă veste că vii!
Când soarele mândru răsare,
Sper că-n curând vei urma.
Soră din întâii zori,
În tristețe, duioșie!
Ceața-nvăluie-argintie
Chipul tău fermecător,
Un flăcău în câmp zări
Floarea de răsură,
Mândră-n straie purpurii.
Dulce-n inimă simți
Iubiți viața
Dați viață iubirii
Și mult noroc!
Datorie voință