Înțelepciunea mea făcu asemenea soarelui:
lumina lor voiam să fiu,
dar le-am luat vederea;
soarele-nțelepciunii mele-a scos
„Ceva mai negru și mai rău ca profeții văzut-ai:
prin plăcerile iadului încă n-au călcat înțelepții.”
'Napoi! Îmi stați mult prea aproape de călcâie!
'Napoi, ca adevărul meu să nu vă sfarme țeasta!
”În iad ajunge cel ce-ți bate drumul!”
Ei bine! Către iadul meu doresc
să-mi pardosesc cu aforisme drumul.
Dumnezeul vostru, spuneți-mi,
e-un Dumnezeu al iubirii?
Remușcarea
e-o mușcătură-a Domnului,
Ronțăie pietriș,
stau întinși pe burtă
în fața micilor lucruri rotunde;
divinizează tot ce nu se prăbușește, –
Țipând amar,
Cu șuier ciori spre târg coboară:
Va ninge iar –
Ferice cine are astăzi țară!
Mai am și azi averea toată,
Ce vulturu-o privea stingher:
De cum nădejdile îmi pier,
Mă-nțeapă zvonul tău-săgeată,
1.
O, Noroc, superbă pradă!
Te oferi, ferindu-ți zborul,
(După o zicală țigănească)
Colo furci, aicea funii,