Cu cei glumeți e bine să glumești:
Pe cei lingăi, ușor îi lingușești.
A. Se-oprește și-ascultă:
Ce-i zbârnie-n urechi? Și ce-l frământă?
L-a prăbușit în pulberi – ce tumult?
B. Ca unul care-a stat în lanțuri mult,
Ca fericirea ta să nu ne doară,
Drăceasca răutate te-nconjoară,
Drăcescul haz, drăcescul tău veșmânt.
Dar în zadar! Căci tot răzbate-afară,
Aproapele nu mi-l apropii cu zel:
Pe culme, și cât mai departe cu el!
La steaua mea cum ar ajunge altfel?
Zvârle-ţi povara-n adâncuri!
Dă, omule, uitării totul!
Divină-i arta de-a uita!
De vrei să zbori,
De nu m-aș învârti în jurul meu
Ca polobocu-n rostogol mereu,
Cum aș răbda, făr-a m-aprinde,
S-alerg tot după soarele fierbinte?
„Doar hău și liniști! Nici un drum în zare!”
Așa ai vrut! Nu ți-ai dorit cărare!
Drumețule! Acum să te văd!
De tremuri de primejdii – e prăpăd.
Sunt nevoit să urc din treaptă-n treaptă,
Iar strigătul spre mine vi se-ndreaptă:
„Ești tare! Pietre ne socoți cumva?” –
Sunt nevoit să urc din treaptă-n treaptă
Ce predicase el s-a dus;
Rămâne traiul exemplar:
Priviți-l doar –
El nimănui nu s-a supus!
Nu cerși! Plânsul să tacă!
Ia, te rog frumos, înșfacă!