La mijloc ți-e al vieții drum,
Pendula bate, sufletul ți se-ngrozește!
De mult colindă ca nebun
Și caută, da'n zadar – și-aici se-mpleticește?
Cu inimă și mână de nebun
Ce-am scris pe masă și pereți – v-o spun –
Urma să fie-acestora podoabă?...
Penița mâzgălește: un infern!
Sunt condamnat la chinul mâzgălelii? –
Apuc de călimară și aștern
Un scris cu mari puhoaie-ale cernelii.
Privind în jos, înfumurat e
Ăst nas cu nările umflate –
Tu, unicorn, lipsit de corn de tot,
Cu nasul strâmb e laolaltă
Mi-ar fi drag și mi-aș alege,
De-aș putea impune sorții,
Un locșor în rai pe lege:
Cel mai drag – în fața porții!
Încă răcnește-n nori furtuna:
dar încă de pe-acum atârnă
licărind, cumpătată și grea,
bogăția lui Zarathustra peste-ogoare.
Nu te-amărî că m-am culcat:
eram numai ostenit, nu mort.
Glasu-mi horcăia urât;
dar numai sforăit și horcăit era,
Slavă ție, prietenie!
Zori de zi
Ai speranțelor supreme ale mele!
Fără capăt
El urcă – să-l lăudăm nespus!
Doar vine pururi de sus!
La adăpost de laude-i pus,
El e de sus!
Sortită unui drum, o, stea,
Ce te privește bezna grea?
Prin vremea asta treci senină!