Tot așteptând aici – dar ce? – nimic,
Gust, dincolo de Rău și Bine – un pic
Lumina, apoi umbra; totu-i joc:
Amiază, lac și timp fără soroc.
Într-acolo – vreau; de-acum
Cred în mine-n ce visez.
Marea-și joacă-n larguri spuma,
Fuge vasu-mi genovez.
Nu știu să scriu cu mâna doar:
Piciorul mi-e și el pisar.
Aleargă liber și vioi,
Ba peste câmp, ba peste foi.
„Orice cheie ca un fum
Să se risipească,
Doar șperaclele de-acum
Să se-nvârtă-n broască!”
Străin poporului, dar lui folositor,
Îmi bat cărarea, când ca soare, când ca nor
Și ne-ncetat deasupra tuturor!
Plăcerea-i o pădure necălcată,
Și-un țărm pustiu e vrajă – și e lume
În loc de om nestrăbătut vreodată;
E muzică-n vuindul val în spume;
Tălăzuiește,-adânc ocean de-azur!
O, mii de flote îți plutesc pe val,
Dar omul, care strică totu-n jur,
Nimic nu-ți strică dincolo de mal.
Nu-ți lasă urme-n val... Nici șesul tău
Nu-i prada lui – căci te răscoli cumplit
Și-l scuturi ori îl sorbi în fund de hău.
El – laș – pământul de l-a pângărit,
Te joci cu tunuri ce sparg ziduri groase
Sfărmând cetăți și speriind popoare
Și regilor le bagă spaima-n oase;
Leviathani din lemnul cel mai tare,
Pe țărmul tău imperii înfloriră:
Cartagina, Atena, Roma, dar,
Când Timpul ori barbari le năruiră,
Tu ai rămas, ocean, la fel de clar.