Am așteptat să vă înălțați,
Culori ale dragostei,
Și acum treziți un început de cer.
La venirea serii
Mă odihneam în iarba uniformă,
Și-am dat de gust
Acelei dorințe nesfârșite,
Prin lumina cea dreaptă
Cade doar o umbră violetă,
Deasupra jugului de jos
Îndepărtarea deschisă măsurii,
Desculță străbătând nisipurile lunii,
Auroră, iubire fastuoasă, cu un ecou
Umpli exilul universului și lași
În carnea zilelor
Tinerețe-ncremenită,
O statuie, statuie a abisului uman...
Marele tumult de după multe drumuri
Croșetează lucrurile o lungă monotonie de absențe
Ora aceasta e o folie îngălbenită
Albastrul închis al profunzimilor de s-a frânt
Ora aceasta e un searbăd veștmânt.
Nilul umbrit
frumoasele brune
înveșmântate-n apă
fac în ciudă trenului.
Despre alte potopuri o porumbiță ascult.
Neliniștit Apollo, ne-am trezit!
Fruntea neînfricată înalță-ți, deșteaptă-te!
Expiră sângerosul salt...
Albastrul vrăjmaș e sus!
E astăzi acea primă oară
Când poate deschide ochii
Adolescentul.