Nerușinata mea
viață continuă
tot mai speriată de sine.
Prin întuneric
cu mâinile
înghețate
îmi ghicesc
Am visat
peste noapte
o câmpie
brăzdată
Puritatea munților
urcă iar
în globul
timpului
Se duce
nesfârșita
sfârșeală
a sforțării
Stau
ca toamna
frunzele
pe copaci.
Va trece și această noapte.
Singurătatea
umbrei șovăielnice a șinelor de tramvai
E ceața care ne șterge.
Se naște poate un fluviu aici sus.
Un ochi de stea
pândește din iazul acela
și strecoară binecuvântarea înghețată
acestui acvariu
Un reazem de briză
îmi ține astă-seară
melancolia.