Iubirea-i trecătoare, dar
A ta în veci nu se va frânge.
Oricât ți-e sufletul de-amar,
Stă neclintit, chiar dacă plânge.
Când totu-n jur era pierdut,
Găseam un reazăm doar în tine
Când am trecut prin ce-am trecut,
Pământu-i bun, chiar pentru mine.
O, soră, dulce soră! Nu e nume
Decât al tău mai scump și mai curat!
Sunt între noi munți, mări, o-ntreagă lume,
Dar dorul meu se vrea îngemănat
De lume, m-aș lipsi, de mi-ar fi dată
Cealaltă fericire, dar tu ai
Și alte legături, firești. Ciudată
E soarta fratelui tău vitreg, vai!
Căci nu-s lut ale minții plăsmuiri
Ci, în esența lor nemuritoare,
Trezesc în noi mai pure străluciri
Și-o viață mult mai plină de savoare.
Ca tânăr, afli-n asta o speranță;
Bătrân – fugi de pustiul vieții tale.
E-un simțământ ce-și află rezonanță,
Ca și al meu, pe zeci de pagini goale.
Eu le-am văzut, poate visat... De-ajuns!
S-au dus ca visul, Adevăr părând.
Orice-ar fi fost și-n ele-ar fi ascuns,
Le pot înlocui acum oricând.
Dar Tasso nu mai are ecouri
Și nu mai cântă-n cor gondolierii.
Palate-ți par uneori cavouri
Și rar sparg muzici zeghile tăcerii,
Pe noi însă ne farmecă nu doar
Prin umbrele ilustre din istorii
Care-n cetatea fără dogi ți-apar
În năluciri, de te cuprind fiorii,
... „N-ați uitat nimic?” ... Nu, este vântul,
Sau huruie căruțe pe pavaj.
Mai vesel dansul să-și pornească-avântul!
Plăcerea, Tinerețea-s un miraj!