Sus, la crâşmă Sucevei,
Beau voinicii Bucovei.
Iată că vine călare
Udrea, căpitanul mare,
Pe sub poale de pădure
Merg copilele la mure,
Nevestele la alune
Şi râd ca nişte nebune.
Pe cel deal îndelungat
Suie-se un car ferecat
C-un haiduc de el legat,
Iar aproape carului
„Eu, vere, te-aş întreba,
Dacă nu te-ai supăra,
Cu ce hrană te hrăneşti
De nici vara nu munceşti,
La mama pe când eram,
De lucram, de nu lucram,
Mamei tot dragă eram.
Iar de când m-am măritat
Plugurile intră-n sat,
Nevestele zac în pat.
Mă dusei la mine-acasă,
La nevasta-mi cea frumoasă,
Murgule coamă rotată,
Mai scoate-mă în deal o dată
Să-mi fac ochişorii roată,
Să mă uit la lumea toată.
Arză-te focul, răchită,
Că eşti neagră şi pârlită,
Şi nu eşti încă-nfrunzită,
Ca să-mi fac curea la flintă
Mândră mămucă-am avut,
Frumos copil a făcut,
S-a înfăşat cu flori de munte
Ca s-ajung viteaz de frunte,
Dusu-s-a bădiţa, dus
Pe valea Bistriţei-n sus.
El s-a dus ca să găsească,
Pofta lui să-şi împlinească,