Scumpă Moldovă! ţară de jale!
Ah! în ce stare tu ai ajuns!
Lasă-mă a plânge rănile tale,
Căci până-n suflet mă simt pătruns!
Pe senin călătoreşte
Un nor tainic plutitor.
Al meu suflet ce jeleşte
După el se înalţă-n zbor!
Cunoşteam odată
Un om rătăcit,
Cu mintea furată
De-un gând strălucit.
În zgomotul de tunuri ce tună ne-ncetat
La Crâm, pe triste ţărmuri, mă plimb întristat,
Şi-n cale-mi, pretutindeni, calc ţărnă de morminte
Sub care zac pierdute grămezi de oseminte.
I
Inima-mi e amărâtă,
Zarea vieţii înnegrită!
I
Jos în vale, pe Bârlad,
Lâng-a Docolinei vad,
De pe plaiu-înstrăinării,
Unde zac şi simt că mor
De amarul desperării
Şi de-al ţării mele dor,
POETUL
Ah! câte glasuri de armonie
În al meu suflet cântă duios,
I
Sus la munte, ninge, plouă,
La Craiova pică rouă
De la Siera Nevada
Păn’ la Munţii Pirenei
Nu-i minune ca Grenada,
Nu-i cer dulce ca al ei!