Bătrân, de mult cu ochiul stins,
Cu părul lung, de vremuri nins
Cu barbă albă pin' la brâu,
E rătăcit într-un pustiu
Ce-i scris de zei în cartea sorții,
Și semnul ce ne-a fost trimis,
Rămâne scris.
Noi toți visăm același vis.
Turci, tătari, război și ciumă
Bântuie în țară toată -
E o vreme blestemată!
Trece un voinic călare
Zeii beau nectaruri; sânt nebuni ca beau?
Evoe, dă-mi cupa! Ce fac ei, fac eu!
Cei săraci duc greul : dar îl duc de plac?
Evoe, dă-mi cupa! Și eu sânt sărac!
Unde-i apa mai adâncă
Nu ridică haina lor -
Nu-i frumos ca să-și arate
Pulpa golului picior,
Un cuvânt aș vrea să fiu!
Căci atunci eu m-aș ascunde
Chiar în versul care-l scriu -
Tu, citind, pierdută-n gânduri,
Arăt un fel de îmbrăcământ
Scutesc pe marinari de vânt
Și-un verb de clasă-ntâi sunt. *
Eu tot ce oamenii petrec:
O, vezi-l tu cum e ! Odată
M-am prefăcut că-s supărată
Și-am zis "o, du-te!" și s-a dus.
Cât e de rău! El doară știe
Omul plânge până moare
Și tot udă-a vieții floare,
Floare blândă înflorită
În tot sânul zugrăvită.
Voi, sălcii triste-n cimitir,
V-aud șoptind duios în noapte,
Voi despre ce vorbiți plângând?
Ce taine voi prin șoapte? "