E cald. De drum îndelungat
Picioarele de-abia-l mal țin,
Și-i cale până-n sat!
El e flămând și e-nsetat
" Ce fiară e mai cruntă
Din toate pe pământ?"
A întrebat odată
Un crai p-un filosof.
Fețe blânde și tăcute,
În tot lucrul rezolute
Sunt cele cu părul brun:
Brunu-arată cu-nfocare
Peștișor mic, dragă pește,
De undiță te ferește,
Că-ți intră cârlingu-n gât,
Și ești prins numaidecât;
Francisc fu ciubotar.
Poet, el acum se numește;
Face poezii mereu și cu ele se fălește.
Ce-a făcut ca ciubotar, face și-acum : petecește!
Lipit de geam, atât de trist
Stă capul ei cel blond,
Albaștri ochi îi rătăcesc
Departe după Trond.
Tu, ulciorule de lut,
Am avut aceeași soarte
Amândoi dintru-nceput -
Eu din tine m-am născut
Traiul când ți se urăște
Lasă-ți totul și iubește.
De te doare-o grijă grea,
Nu te plânge!
Ție ne-nchinăm stăpâne!
Dă-ne apă, când ni-e sete;
Când ni-e foame, dă-ne pâine!
Dar tu schimbă apa-n vin;
Ieri, pe-un trandafir de câmp
Am văzut un bobocel;
M-am oprit în drum și-am stat
De povești cu el.