Țară-avem și noi sub soare,
Și-o râvnesc dușmani destui,
Dar prin vremi asupritoare
N-am lăsat-o nimănui.
Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Și geme și sună!
La Neamțu-n sfânta mănăstire
Stau rând toți frații în Christos ;
Au gândul drept și cuvios
și cântă versuri din Psaltire.
Stă în pom o păsărică,
Nu o vezi cât e de mică,
Dar ea cântă, dragii mei,
Și toți oamenii ascultă
Un pârâu curgea la vale,
Un copil pe mal ședea:
El ar fi trecut pârâul,
Apa însă îl oprea.
Evang. Marcu, cap. 4, și Matei, 13.
Vorbind apoi, a zis Mântuitorul:
-"Căzu din boabe-o parte pe cărări,
Colo șurele ruine
Către Dunăre privesc
Cum tot vine apa, vine
Martori vremilor trecute,
Pe sânul alb al fetei, când iese-n ziua-n prag,
O salbă de mărgeanuri se leagănă cu drag.
Când unor pietre moarte le dai atâta drept,
Pomule cu multe plete și cu alb veștmânt de flori,
Dacă-mi vei vedea iubitul, spune-i c-am ieșit din zori
Să mă plimb pe lunci! Să vie, că-l aștept aici afară:
Primăvară-i lunca toată, sânu-mi altă primăvară.
Pierdut privesc în urma ta,
Când tu îmi treci pe dinainte,
Ca Hamlet palid urmărind
Fantoma mortului părinte.