Stă în pom o păsărică,
Nu o vezi cât e de mică,
Dar ea cânta, dragii mei,
Și toți oamenii ascultă
-Pârâule, te văd curgând
Mereu-mereu cu murmur blând,
Și eu mă-ntreb: De ce mergi?
De unde vii, și unde mergi?
Dacă vrei să fii odată,
Tu copile, roșior,
Trebuie să fii bun fecior,
Nici un turc să nu se bată!
O, Horat, poet latin
Tu mi-ești dat spre mare chin
Ale tale versuri grele
Amărăsc zilele mele.
Regelui nostru și-acum
Și-apururi mărire și onoare
Ori cu serafimii scoboare
Cu săbii de foc să-nconjoare
Eu iubesc cărțile vechi,
Că sunt bine comentate;
Iubesc vechile palate
Și-ador datinile vechi.
(de Tennyson)
Nu numai noi, cei tineri
Ai timpului, iubim
Unii vor să aibă multe,
Alții vreau să aibă tot -
Două lucruri cer eu numai,
Două ah! și nu să pot!
Umed îi răsare pieptul alb și plin de sub veșmânt,
Răzimat de șold adoarme brațul drăgălașei fete,
Înclinat ea ține capul cel îngreunat de plete
Și lipită de picioare-i, rochia saltă-ncet de vânt.
Aici zac eu mort! Creștine
Crede-mă, căci epitaful
Nu-i făcut de mine!