Vezi, a bea nu-i lucru greu, -
Dar' să știți voi ce știu eu,
Ați bea până la Sânpetru!
Ca să știu cât sunt de beat,
Doamne piatra asta-i grea!
Dar nu-i grea că stă acuma
Ea pe mine, ci-i grea numa
Că nu pot sta eu pe ea.
Zici că dai pe an amice,
Zece franci la bărbierit?
Ah, tu pierzi așa cu râsul
Mai mulți franci decât peri!
Tu vrei să scrii o carte
Și zici " Orice prostie
S-ar face-n țara noastră
Asupra ei voi scrie
La cireadă se oprește-un tânăr. E străin.
El are ochii negri și păr are blondin,
Dar fața lui e pală și mari dureri ascunde.
"vin bun aveți?" întreabă șezând.
Noi rugăm pe protopopul
Să-și pună degrab'ă clopul
Și să vie către noi,
Să petrecem ca vecinii.
Copilă, tu crede poeții ce scriu,
Căci lor li s-a dat o putere
S-audă mai bine, să simtă mai viu
Întreagă a lumii durere.
Ce-i drept, e drept, poete ! Și-ți spun : ești de talent !
Dar iartă-mi vorba asta (humanum est errare
Și toți avem defecte) în fond, mi se cam pare,
Că ești prea slab, și stilul ți-e prea neconsecvent.
Tu, icoana primăverii,
Scumpă floare de-albăstrită!
Ți-am trimis pe vântul serii
O guriță. Fată blândă, visătoare,
În ore de mâhnire
Să-ntâmplă câteodată
S-alin a ta privire
Și fruntea-ți cea curată,