Noi nu eram amanţi adevăraţi
dar am trăit o vreme împreună.
M-am născut într-o zi
când Dumnezeu era bolnav.
Cu toţii ştiu că vieţuiesc,
In Memoriam
Frate, stau azi pe banca de acasă,
de unde adînc ne doare lipsa ta!
De-ai fi al tau, iubite! Tu, ce esti
tot mai putin al vietii si e timpul
acest sfîrsit de-acum sa-l pregatesti
rodind din tine-alt chip, sa-ti fie schimbul.
Iubire oarba, ochii cum mi-ai luat ?
Privesc si nu mai vad , orbirii prada,
Vai, rau si bun îl vad amestecat
Ei ce frumosul încercau sa-l vada.
Ea jura ca-i din adevar, icoana
si eu o cred, desi minciuna-i simt,
ma vede june fara de prihana
neinvatat cu-al lumii vested jind.
Cum simt că prin a stelelor lucire,
Când îngerii cu şoapta lor se cheamă,
Nu pot găsi un termen de iubire
Un altul mai sublim decât de "mamă",
Cavaler vestit
Si vesel gatit
Pe drum a apucat-o,
Prin umbra si prin soare,
Priviţi! Moartea un tron şi-a durat
Într-o cetate din acel îndepărtat,
Singur şi întunecos Apus,
Unde cei răi şi cei buni, cei de jos, cei de sus
în traducerea lui Dan Botta
Era de ziua nunţii tale,