Către fecioară
Marea era o pajiște albastră,
Plină de oameni mici și spumos
Cântând.
Se auzeau șoapte în vânturi:
„La revedere! La revedere!”
Voci mici strigau în întuneric:
„La revedere! La revedere!”
Deși prea bine răul mi-l vrei, Audiard, Audiard,
Unde horbotele pe sâni se despart
Ca niște degete de iederă agățându-se de
Crevasele lor, Audiart, Audiart,
Mulți au mers în procesiune,
Nu știau încotro;
Dar, în orice caz, succesul sau calamitatea
Îi însoțeau pe toți în egală măsură.
Într-un loc pustiu,
Am întâlnit un înțelept
Care stătea nemișcat,
Privind un ziar.
La orizont, vârfurile s-au adunat;
Și în timp ce priveam,
Marșul munților a început.
În timp ce mărșăluiau, cântau:
Când un popor ajunge în vârful unui deal,
Atunci Dumnezeu se apleacă spre el,
Scurtează limbile și lungește brațele.
O viziune a morților lor vine la cei slabi.
Explic trecerea argintie a unei nave noaptea,
Măturarea fiecărui val trist pierdut,
Bubuitul tot mai mic al luptei obiectului de oțel,
Micul strigăt al unui om către un alt om,
Sânge - sânge și iarbă smulsă -
Marcase începutul agoniei sale -
Acest vânător singuratic.
Pădurile gri-verzui, impasibile
Tradiție, tu ești pentru copiii sugari,
Tu ești laptele înviorător pentru prunci;
Dacă în tine nu este hrană pentru oameni.
Atunci --