Îmi pun cuvântul pe gândire
și ea se rupe strigând și urlând
O, de-aș avea o cât de câtă greutate
aș putea să zbor
Eram înconjurat de jur-împrejur de un aer
rece, fără a fi friguros. Un sentiment de siguranță plană
asupra puterii mele,
și o neliniște plăcută izvora din lucrurile
Dormeam atât de dus într-un iepure
încât alergarea lui speriată
zguduindu-mă m-a trezit somnoros
și m-a lăsat să dorm
Mă pregătesc pentru un arbore mare,
destinat să fie numai și numai miros,
nările fructelor crepusculare spre vegetalul
vânat le-am întors. Mă dezbrac de scoarță și de cercuri
Când am tăcut
O lacrimă îmi umezea obrazul
Și nu tăcea
Și tot voia să strig, să-ntreb
Nu pot să mănânc decât forme, scoarțe,
învelișuri și atât, ceea ce privirilor enorme li se
înfățișează urât. Rod, pentru că am dinți de rodii.
De la fildeș am învățat spirala când taurii, tigrii și celelalte
Ei știu că pământul e amintirea și trupul
tuturor plantelor, tuturor animalelor, tuturor oamenilor care s-au petrecut.
Ei trec pe suprafețele pământului, acoperindu-l cu umbrele lor mănoase.
Ei trec pe
Întins pe spate stau și zic,
deasupra cu inexistente stele,
a boală de „a fi", fiind nimic e -
un fel de-al lui, printre-acele
Berea udă brațul unor trecători
Paharul cântă descheiat
Mă-ntrebi de vremuri și de zori,
Și uit răspunsul care ți l-am dat !
Dacă și tu ai venit să te naști
te izgonesc
pentru că mama mea tocmai țipa
născându-mă. Tatăl meu tocmai și-a luat cămașa