A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă și în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi și de morminte
O, dacă n-ar fi eroarea,
dacă am fi curați
cum sunt peștii din marea
cea sferică, frați
Ca și ouăle din puică
eu rămân în tine, muică,
tu, cea care pururi cloșcă
m-ai luat ca și o ioșca
Merg blând; stau leneș;
ochiul îmi emană reci vederi
spre caii numai care
îi călărisem ieri
Până când și acest lucru miraculos, n-aș fi crezut
să se întâmple chiar și el.
Cum? Copilul buimac fiind și prăpăstios,
ceea ce gândeam și ceea ce visam că gândesc
Stăteau cu maxilarele deschise și pline de pământ,
chiar și rădăcina ierbii le trecea prin coaste
Această neînvingătoare oaste
cândva-și zisese sieși: sunt.
Cum se măr, cum se mărită, -
se știe desigur, se cam știe
Cum se ramură și se umbră
și cum se răsare desigur
Când mă obosesc, îți spun,
mi-a zis fierul după ce
dus prin mine ca prin fum
a ajuns la unsprezece.
Flacăra sună. Îngerul își trece aripa prin ea.
Flacăra se arde. Îngerul ba.
Piatra e tare. Vine o tărie
mult mai amară și mai sălcie.
Era un bot mare de cal
și Doamne, ce dinți mari avea.
Căderi de meteoriți în aval
dantura lui albă era.