Bate vântul vinerea,
cu mireasmă amăruie.
Din ce vânătă cățuie
îmi afumă fruntea grea?
Ca să-ți urc, Tristețe, dealul,
de trei ori potcovii calul,
cu ocale de alean,
cu cinci litre de mărgean.
Fi-mi-ar moartea mea să-mi fie
luntre dusă-n veșnicie.
Luntrea serii cu urmuze,
legănată pe cobuze...
Primăvară de tămâie
răstignită pe o șiță,
rai suflat pe lemn, troiță,
curcubeu bătut în cuie.
Cucuruz cu frunza-n sus,
visule, cine te-a pus?
Cin-te-a luat și cin te-a dus
cu obrazul spre apus?
Pasăre galbenă-n cioc,
dragoste cu nenoroc,
nu ai cuib și nu știi loc
să-ți stingi penele de foc.
Cărăruie, cărăruie,
dorule, cărare șuie...
Tot cotind către fântână,
mergi cu nopțile de mână.
Ineluș-învârtecuș,
moarte, joc cu lunecuș,
în ce inelar căzuși?
Frunză, frunză de cucută,
moarte, apă ne-ncepută,
rea cișmea alimănită
toată cu venin spoită.
Rotesc cireșii hore și ciulendre,
în zumzet de miresme și bondari.
Caisul, năpădit de roade mari,
e candelabru printre policandre.