Am fost pe hellespontice ținuturi
eu, poate, Daphnis, tu suava Chloe,
sau Hero tu, eu Leandru, smulși în voie
de ale mării dornice săruturi...
Cuvintele ca lupii-mi dau ocoluri
sau se reped și-mi rup fâșii din carne.
Ca taurii, mugind, mă iau în coarne,
deasupra mea ca niște ciori vin stoluri.
Mă scutur calm de foi ca o pădure
și ca un cer mă desfrunzesc de stele,
sau ca-ntr-un lac, sub nuferi și inele,
mă tot scufund spre adâncimi obscure.
Cresc haitele genunilor s-o rupă.
Pe vele doliu, doliu la tribord,
și fulgere din sud, din vest, din nord,
și trăznete la proră și la pupă.
Abstracte schele și aprinse poduri
peste vâltorile ce-n trup îți fierb.
Spre tine urci cu paloșul, acerb,
să te dezlegi din încurcate noduri.
Cădem în vorbe, goi făr-de-veșminte.
În râpa lor ne prăbușim făptura.
Pe povârnișul frazei dați de-a dura,
cădem din picuri albe în cuvinte.
Pe-un talger al zănaticei balanțe
mă-nalț ca un gigant, pe altul scad,
beat de viori și pârjolit în iad,
mușcând din deznădejde și speranțe.
Doamne, păzește-mă, Doamne, ai milă . . .
Sunt ca o scorbură veche-ntr-un tei.
În noaptea mea și-a lăsat Amintirea prăsilă
toate năpârcile ei.
Dacă-mi lipesc urechea de cimentul celulei,
ascult, ascult
cum sângele temniței, ca un mare tumult,
ca un geamăt abrupt,
Dragă,
Pe scurt, cum e ordinul, ce să-ți scriu ? Ce să-ți spun ?
Fetița noastră a trecut într-a patra primară ?
Are ochii că ai tăi ? Tot așa triști ? Cum e afară ?