Dorm greu în piramide faraonii
și lebede-au murit pe sâni de Lede –
Cu brânciuri tari, istoria purcede
din stepa unde gâfâie bizonii.
În cimitire, sub străvechi coloane
de iarbă făr'-aducere aminte,
nu cranii zac, nici munți de oseminte
de beznă scufundate ca-n oceane
Credeam că-mi ești o cârjă de vlădică,
înaltă, dreaptă foarte și semeață,
și, sprijinit în ea, să calc prin viață,
neclătinat de cumpănă sau frică.
De-aș crede orizontului nemernic!
Nu știu unde rămâne și unde plec,
în mine stau, sau în ceilalți mă-nec,
în pâcla universului lor sferic.
Sonoritatea gândului de-aramă
mai amplă-i decât vorbele de aer.
E clopot gândul, tunet e și vaer,
iar șoapta abia fâlfâie-o năframă.
Revarsă aur zările din goarne.
Sub vântul moale, murmurul agrest
o liră e din miază-zi în Est,
și parcă harfe freamătă și-n carne.
Și timp și spațiu poate vom înfrânge
și vom culca pe lave-nvinse hăul,
cu lațe gudurate ca dulăul,
sau ca ursoaica tăvălită-n sânge.
Dezmierd ușor un fraged fir de iarbă
și-i ofilit cu-o clipă mai-nainte.
Aud alături voci și, sub morminte,
doar umbre glăsuiesc cu bezna oarbă.
Și după ce-a strivit sub tălpi ciclonul
și-a Circei dulce vargă și ciclopii,
Ulisse-ntors la Curtea Penelopii
și-mpurpură cu arc tesalian tronul.
Străbunii-mi zac sub valve de moluscă,
de nu cumva sub solzii de reptilă.
Se iau de păr milenii, fără milă,
și evuri ca pădurile se uscă.