Țărmuri stâncoase,
solzi de case.
Nu mă rog în bisericile voastre.
Nu mănânc din mielul vostru.
Prea numeroase tăpșane.
Prea multe oi.
Dacă le număr, adorm.
Oamenii îmi surâd și eu le surâd,
Patimă de ploaie
repede sorbită
de lemn și de iarbă.
În lumină de pini
în miros de soare
ritmată de picurarea din streașină –
sunt, la prima vedere,
Te simt sub limbă
ca pe o pastilă homeopatică
unindu-te cu saliva mea,
cu cele mai intime umori ale mele,
e un văl de odihnă
care—mi apără ochii
de pârjolul luminii
care-mi cruță ființa
cu ființa lui, numai pe el îl văd.
A crescut uriaș în presimțirea
ceasului suprem numit Prăpăd.
Eu am fost cu tine
pe malul de seară
între matutine
stele – odinioară –
Văzută noaptea, din zbor.
Imense ferigi
cu spori electrici,
coroanele lumii
De îndurare
de îndurare
mi-e sufletul împodobit
și podidit.