Tainele iară sunt desfăcute.
De-aș fi rămas!
Seară de seară ape cu plute
Fără popas.
Singurătate fără voci,
Stârv al perechii, vorbitor,
Cum șezi cu îngerul la masă,
E harul lui să nu-l poți ține
Întoarce lin perechea ta de cai,
Cu sceptru verde luna mai
Plin de polen si dulce ca un nai
Cu grâu alunecând înalt în pai.
vino în urmă
fii plin de urmare precum
orga respiră în coral
Arborii, ieri
Pluteau sfiiți
Și erau reci.
copil suit în alungit
conturul flăcării comorii
de ce nu te-aș fi dăruit
unor mirări ale culorii
ce pură îmi apare gura ta
supus stă roșul ca un palid vin
cum sub un strai de cristalin avea
un ghimpe planta fără de venin
Adie-un vânt! Verzi flăcări cântă
Stingându-se – și luna scaldă,
Plină și mare, sala-naltă,
Ce-n fast nu se mai înveșmântă.
În săli florale și umbroase,
Tu chemi acele stări la care
Mortal de greu e de ajuns.
Stau toți înghesuiți pe sumbre bănci
Și-și nalță stinsele priviri spre cruce.
Luminile sclipesc ca-nvăluite,
Ca-nvăluit și vag rănitul Cap.