Făcutul meu, cuvântul,
Paște-n munte
Imagini verzi sub norii toamnei grei.
așa cum stai
inspiri singurătate
adaogi clipei semnul firii tale
un frig frumos clădești cu turnuri
Și moartea ta ce blând răni
Răgazul meu până la moarte!
Însingurați și plumburii
Pînă-n pămînt, tristețea mea te-nhamuri
La frunze, la căderea lor de-o vară.
Trezite sunt de gîndul c-au să moară,
Că umbră nu-i, sunt doar lumini și ramuri.
mi-am văzut plutind luați
ca de vânt de-un duh nesaț
ochii galbeni disperați
puși să plângă în afară
oriunde cad respir
pupila fumegă în pielea palmei
fragil sărut
atroce nevoia de a-l repeta
departe departe
pe unde vor fi cavaleri
senini pe cai negri
te-aș ține în loc ți-aș spune blând
că dinolo de ceasul care
aproape-i dus tu n-ai scăpare
și nu mai torn nimic nicicând
Toamnă-n grădină, toamnă pe deal,
Toamnă pe șes,
Toată lumina prinde rugină, frunzele ies
Să se-nfășoare pe răsuflare și pe vedere
miroase-a frunze
duhul tău doamne
fără de corp