Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, –
Că ţi-am făcut potecă prin grădină…
„N-o să mai iubesc“, zisese
Biată-mi inimă naivă,
Dar văzându-te pe tine,
A căzut în recidivă.
Bostanele şi tărtăcuţa
Petrec la nunta lor, ehei!
Opt cai albaştri şi buiaştri
Hurducăind le duc căruţa,
Milioane, bilioane
În vreo două-trei oceane
Printre valuri vin alene
Trilioane de balene.
– Ce mai lume de pitici!
– Taci din gură, să n-o strici!
– Mângâie-i cu umbra! Poţi?
– Dacă sufli, zboară toţi!
– Hai, copăcel,
Ia-ţi umbra şi pleacă,
Ia-ţi frunzele toate
Şi cuibul cu pui,
Plâng de mila ta, Negrilă,
Că ai fost un greier prost!
E greşeala nimănui
Că te-a-nchis în floarea lui
Povestea începe la prânz
Sau ţine din zori până-n seară:
Un nas de copil mi s-a plâns
Că duce doi saci cu povară,
Într-o casă foarte mare,
Pe o masă mare, o căsuţă,
În căsuţă, o măsuţă,
Pe măsuţă, o căscioară,
Orice rob are o roabă,
Orice babă are-un bob.
Orice cod are o coadă,
Orice nadă are nod.