La patul nostru noaptea se abate.
Și-un glas: Cine vă scapă de păcat?
Tot tremurând de dulcea voluptate,
Noi ne rugăm: Maria, dă-ne har curat!
Ruina raiului creat din vise
Miasme-aduce tristei inimi, ei
Ce doar dezgust găsi-n delicii și se
Stinge-n dureri de rând sub ochii mei.
Uitând de lume și uitând de mine,
Simt cum singurătatea mă umple ca o miere
Curgând în vasul ce i se cuvine
Pentru c-o soarbe și o cere.
Ei trec pe role
Cu căștile bubuind la urechi,
Cu ochii fixați pe monitoare,
Ca nişte case cu proprietarul plecat
Fără să spună pe cât timp,
Fără să lase adresa.
În jurul lor oraşul
Dumnezeu al libelulelor, al fluturilor de noapte,
Al ciocârliilor şi al bufniţelor,
Dumnezeu al râmelor, al scorpionilor
Şi al gândacilor de bucătărie,
L-am văzut privind afară
Câinii, cuţii, căţelandrii,
Sunt şi buni, şi răi, şi tandri,
Dau din coadă, latră, fug,
Sunt şi câini ce trag la jug.
Când copiii nu-s cuminţi,
Câinii toţi latră cu dinţi.
Ascultaţi ce vă învăţ,
Îmi spunea un băieţel
Că ar vrea mult, mult şi el
Să se facă o zi miel,
Ca să poarte clopoţel.