Prin nucii din vie,
Pe plopii din zare e stins asfinţitul -
Dar stăruie-n mine
Şi-n geamul deschis al ferestrii,
Rugat-am norul călător
Pe necuprinsul mării:
- Din suflet smulge-mi vis şi dor,
Dă-mi farmecul uitării!
Pe grâul nou al primăverii
Se-ntinde noaptea tot mai mare
Când stele încolţesc din taina
Semănăturilor cereşti.
Pe cărarea unde astăzi
Ne-a legat un lung fior.
Va veni chiar mâine alta
Să-i şoptesc acelaşi dor.
Lungi stoluri grăbite ţin calea spre Nord;
Trist ele ţipă.
Departe, amurgul azvârle-n fiord
Aur o clipă.
Îţi lasă mâinile tale
În ale mele uşor.
A nins pe tâmplele tale -
Amurgul aşteaptă-n pridvor.
Priveam alături din pridvor
În ceasul blând al serii
La vraja zilelor ce mor
Prin zarea primăverii...
Lăsând colibă şi părinţi,
Ţinând cuţitul între dinţi,
Cu dor de sânge-n ochi fierbinţi,
Vom înota departe.
Furtuna freamătă şi marea
Se zbate ca un cal ne-nfrânt.
Nechează valul, şi chemarea
M-ajunge vâjâind în vânt.
Valul - oglindă
Tremură stele;
Umbre, pe ele
Norii colindă.