Incomestibile ore ţâşnesc din răni pe stradă
iar trompete asurzitoare adie note în vântul
decupat din cerul plumburiu-albastru şi
aerul se lasă sub greaua povară la pământ
Mumiile nu s au născut
Orfeu şi a pierdut un picior laş-înşelat
aproape, foarte aproape de eroic.
Dumnezeu în zdrenţe a arendat moartea
dar oare de la cine?
De la cei vii întotdeauna
de la cei muribunzi aşa doar câteodată
ziua sfârşeşte-n zori unde roşie sete
împlineşte ivirea nopţii
Noi tânjiri se trezesc spre-a nu mai fi aici
doar coşmarul
Înserează veghea ochilor mei.
Îmbrăţişarea sporeşte dureroasă lumina-nsoţită
de cuvânt unde prima propoziţie
V-am pierdut din gene cu ultima mea lacrimă
înainte de somn!
Unde sunteţi dară voi tabla înmulţirii
Ochii şi-au pierdut încrederea în noi!
Pe tărâm de sunete
orbecăim prin carnea crudă
a ultimelor dialoguri aflate sau neaflate;
Orbul mut a asmuţit câinele pe tine;
să nu întrebi cine e mutul sau orbul
fiindcă atunci strigătele te vor sfârteca!
Singurătatea mută îşi urlă orbirea:
Poetul
Voinţa ce mi-ai dat-o prin fraze şi simboluri
îmi macină destinul ce se scufundă-n goluri
ce-mi depăşesc puterea credinţei de credinţă,
Rugăminte
Ah, tu!... (îmi spune-o şoaptă)
- Te-ai aruncat în lume