S-a îngustat
în sat drumeagul
pe care
l-am pășit în zorii
Aud cum frunzele se ofilesc...
Pendula bate forte,
soarele
Etajele-și blestemă scările
fără lumină
găurile
fără praguri
Rușinea tăcerii
se întrece cu pumnii
ce-și bat rătăcirea
în tam-tamuri pe pieptul
Cu botnițe pe ochi...
cu ochi sub pleoape
accelerarea
În versurile
care mi s-au dat
în dar,
de la instanțele-nhămate
Speranțele se tulbură
sub agonia
plecaților din noi,
nu mai sunt semne -
Cineva a numit ziua de ieri
destrăbălată,
un altul a numit ziua de azi
clandestină
Umbra cuvintelor
nu sunt doar semne
trecute prin istorii de nedemne
căruțe
Vreau
să mă-nchid
sub geana ta în care
din lacrimi