O împlinire se trezește-n noaptea mută
când toți cei adormiți nu mai visează.
Pe androgine străzi se scurg speranțe
Ești liniștea dintre cuvinte,
Ești intervalul dintre dangăte de clopot,,
Ești liniștea din susur de izvoare
Și zorile ce nu au să apună,
A fost o sală-ntreagă cu oaspeți de cuvinte,
Și stalul plin de scaune adăpostind morminte
Și cruci, și tâmple sumbre, și amintiri prea sfinte
Spre-a le lăsa în aer fără de-așezăminte.
Stau pe terasă la un colț de stradă
și mă gândesc la toate ce-au trecut
de-a valma peste mine.
Cine
Tu, frate de ce-mi ești dușman
Când eu am vrut să-ți fac un bine,
Umblând prin țările-ți străine
Slăvindu-ți țara an de an?
Atât cât se găsesc cuvinte
Se mai așterne câte-un dor
Cuprins de-un clinchet sfânt, sonor
Ce clopoțeii stă s-alinte.
Singurătatea ploii își așterne
culcușul între frunzele-adormite
a paginilor goale, răsfoite
numai de briza mării care cerne
În cartea vieții răsfoiesc
clipe crepusculare,
acele care mi s-au dat
doar cu-mprumut,
(Mentorului Tudor Arghezi)
Așa cum te-am găsit bătrân poet
Cu basca neagră și cu-n ochi șiret,
(Mentorului Vasile-Copilu Cheatră)
Noi ne ducem fără flamuri;
totul pare-a fi un joc.