Vreau
să te țin ca pe-o minune-n mâini
împerecheate-n fald de rugăciuni
amarnice regrete
Străin ți-e drumul
pe care luni întregi
te-ai dus lăsând urme de vise,
şi anii ce-au trecut sunt mulți, străini -
Toți își regăsesc casa
toți alungații
toți drogații
toți bețivii
Respiră
respiră-ți coloana
purtată pe spate
cu lumea întreagă
Primul cuvânt se-așază pe o foaie
împerecheat cu semne şi simboluri,
apoi furtuna vieții îl îndoaie
rupând din sine tot mai multe goluri...
Ah Brecht! Te-ai arucat în lume
ca viespile pe fagurii de miere
şi nimeni nu mai ştie astăzi
dacă-s albinele în faguri
Ca un copil netrebnic
- vântul –
s-abate peste străzi
şi-şi cântă-ndurerat adâncul
O casă părăsită
- e casa nimănui –
o temniță uitată
şi strânsă între tâmple
Pe liniște plutește-acel cuvânt
ce se va naște
pentru prima oară
sub genele
Cu gândurile răvășite
eu am crescut în tine,
ca o liană m-am înfipt
în coaja ta fragilă