Doamne, câtă tristeţe şi frunză!
Te dărui şi n-ai cui,
Te dărui nimănui.
Buzele se desfac zâmbind a milă,
Orele plutesc pe lângă umărul tău,
Sfere-albastre, şi-ntre ele e Saturn.
Şi cum se duc, se micşorează
Mai înserat şi mai nocturn.
Cunosc vieți, de care m-aș lipsi
Cu bucurie
Și altele, în care absența unei clipe
E cât o veșnicie.
I
De eşti sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă şi frumoasă, draga mea!
Greu la deal, şi greu la vale,
Nu-s bucate, nu-s parale,
Toţi sunt lefteri,
Negustorii n-au afaceri,
Nu știam că floarea amară a singurătății
are, dacă o atingi pe obraz,
sunetul unor pași care pleacă.
Cu gleznele julite, eu te pandesc cand treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cate le-ncap ochii deschisi spre ea,
Tanjesc pe-ndelete.
Mi-e foame, mi-e sete,
Dar n-as putea, poate, sa-i spui
Orisicui
Ma-ntrebai, draga,-ntr-o zi
Cine-n lume s-o gasi
Pe noi a ne desparti.
Iata dealul s-au gasit
Chiar si iubirea poate sa ucida,
Cand se supune pretului de cost
Si dovedeste astfel sa fi fost
Prea dreapta,prea egala,prea lucida.