Pe stânci albastre,
pescăruşi ţintesc nemărginirea
şi marea strălucind în larg,
le mângâie privirea.
Palatul brâncovenesc
cu pădurea ce-l umbreşte
în lacul Mogoşoaia
frumuseţea-şi oglindeşte.
Dimineaţa dau o raită
în grădina însorită,
văd cultura de bumbac
splendid înflorită.
Livada scăldată-n soare,
etalează a ei splendoare:
Sub albul imaculat
grâul germinează
şi-n curând va răsări
o splendidă oază.
„Dac-aş fi fost un beduin
pe cămilă te-aş fi luat,
în deşert ne-am fi pierdut
şi nimeni, nimic n-ar fi ştiut.
Au înflorit macii în câmp
îi vezi în holdele de grâu
şi uneori chiar în grădini
încântă ochiul tău.
Din grădină se aud
triluluri de privighetori,
şi o-nmiresmată boare
se ridică dintre flori.
După noaptea învierii,
dis-de-dimineață,
copilașii s-au trezit,
soarele-i răsfață.
Cu turnuri crenelate,
ferstre argintate,
castelul înălţat pe coline,
mă duce cu gândul la tine...